Dacă micuțul tău are deja acasă 18 956 de castane adunate de prin parcuri în această toamnă și planuri ferme pentru a atinge suta de mii…este momentul să le întrebuințezi cumva. Astăzi îți prezentăm un proiect extrem de simplu și amuzant pentru care nu ai nevoie decât de plastelină, scobitori, castane și…multă fantezie.

În special pe Pinterest (dar și din alte surse) vei găsi o multitudine de modele de animăluțe pe care le poți replica spre amuzamentul si deliciul copiilor. Poți orna cu ele locuința ta #Ared sau le poți dona grădiniței pentru activități tematice.