Susținut de ARED, sportivul arădean Doru Pescar câștigă medalia de aur la Campionatul European de Culturism și Fitness din Santa Susanna, Spania

Preşedintele Federaţiei Române de Culturism şi Fitness (FRCF), Gabriel Toncean, a anunţat că pentru prima dată în istoria Federaţiei Române de Culturism şi Fitness, România a devenit campioană europeană la culturism şi fitness, într-o competiție extrem de puternică, cu aproape 1.000 sportivi înscriși din 41 de ţări. România a devenit campioană europeană, detronând Spania (ţara gazdă) dar și o serie de alte ţări puternice, cu tradiţie şi rezultate în facest sport. Campionatul European s-a desfăşurat la Santa Susanna, în Spania. Performanța remarcabilă a sportivilor din delegația noastră a făcut ca imnul naţional al României să fie intonat de nu mai puţin de 25 de ori în cele 3 zile de competiţie.

Sportivul arădean Doru Pescar s-a situat pe cea mai înaltă poziție a podiumului cucerind medalia de aur la categoria Men’s Clasic Bodybuilding. Vizibil emoționat, acesta a urcat pe podium și a mulțumit partenerilor și sponsorilor care au susținut această performanță.

Născut în Lugoj, în 1970, sportivul arădean este un obișnuit al podiumurilor competițiilor sportive de gen. Începând cu anul 2019, Doru Pescar a abordat profesional acest sport și a concurat în competiții naționale și internaționale înregistrând de fiecare dată rezultate remarcabile:

2019 – Campion al României, Locul 1, Sibiu
2020 – Câștigător al Cupei României, Locul 1, Cluj Napoca
2021 – Campion al României, Locul 1, Sibiu
2022 – Vicecampion balcanic, Serbia
2022 – Campion European, medalie de aur

Parteneriatul de imagine și susținerea acordată sportivului arădean de către dezvoltatorul imobiliar ARED s-au dovedit de bun augur, Doru Pescar aducând acasă, la Arad, unul dintre cele mai râvnite premii din această ramură sportivă.

ARED susține performanța și anunță continuarea parteneriatului cu sportivul arădean Doru Pescar, transmițând totodată felicitări acestuia și întregii echipe care a contribuit la acest rezultat.